O mutaţie a virusului gripei porcine (H1N1), care are proprietatea de a readuce la viaţă oamenii morţi, a creat o oarecare panică în rândul locuitorilor din Londra. “După moarte, virusul H1Z1 are capacitatea de a reactiva inima victimei pentru o perioadă de până la două ore de la decesul persoanei, timp în care individul are un comportament extrem de violent din cauza a ceea ce se crede a fi o combinaţie între leziuni ale creierului şi chimicale eliberate în sânge în timpul învierii”, au decalarat medicii londonezi. Fragmentul face parte dintr-un articol postat recent pe site-ul BBC, în care sunt oferite detalii cu privire la mutaţia care transformă oamenii în “zombi”.
“Nene doctoru, dacă mor te bat de nu te mai recunosc”
Conform Antena 3, virusul a suferiţ o mutaţie care are ca proprietate reactivarea inimii pentru încă două ore. Acum a nu se crede că gata, pana mea, bate inima iar şi hai să fumez o ţigară şi să beau o cafea, două ore cât mai am cu Radio Trinitas în boxe. Când închizi ochii şi dai leşu, încetează funcţionarea multor chestii. Creier, plămâni, rinichi şi alte alea. Ăsta, N1Z1 – virusul mutant, face inima să bată ca a lui Pepe, adică tare, cu pasiune dar fără creier. Şi ca reacţie chimică a pacientului “zombi”, doctorul îşi ia omorul fără drept de apel. Ăştia din Anglia sunt şocaţi. De ce nu mă miră? Cu tehnologia de azi putem face orice. Acum 2000 de ani ne bucuram că înventam praştia şi acum avem praştia atomică. Acum 2030 ani Iisus îl punea pe Lazăr să umble, azi vine un virus mutant şi pune pe altul să se plimbe. Poate peste un timp vom scoate celebrul “nu-i aşa?” din limbajul Andreei Marin Bănică sau silicoanele din Sexy-Brăileanca. Poate chiar şi cleptomania din guventanţi. Dacă mai cercetăm un pic poate îl mai înălţăm pe Boc câţiva cm.
Totul începe cu Coranul
În Sfântul Coran este scris foarte clar: “este interzis a se consuma carne de porc”. Mulţi ar spune că legea este dată pentru că aveau nevoie de legi. Nu e chiar aşa. Din spusele unui prieten de religie Islamică am aflat că virusul H1N1 a mai colindat odată pământul acum mult timp. Şi se spune că speriaţi de numărul mare de morţi pe care l-a făcut această “gripă porcină” au interzis consumul de carne de porc. Nu vorbim de o perioadă recentă, discumtăm de perioada dinainte de scrierea Coranului. Automat acest obicei a intrat în Coran sub forma de lege pentru a proteja populaţia de boală. În plus am mai fost lămurit că cei care papă porc pot fi consideraţi canibali. Sunt foarte asemănători cu noi din multe puncte de vedere, nu doar comportamental. Pe scurt, să n-o iei precum canibalul că faci buba şi crăpi. Mai greu cu noi care adorăm carnea de porc la grătar.
Din punct de vedere ştiinţific
Gripa porcină sau H1N1 este un virus gripal de acelaşi tip cu cel care se fâţâie anual de colo-colo pe pământ. Mă refer la acea banală gripă sezonală pe care o facem toţi. Rata mortalităţii la gripa normală este de 0.1% pe an şi ăia mor prin Africa. “Gripa porcină” se poate lua prin strănut şi experţii susţin că ar trebui să ne aşteptăm la o pandemie. La fel ca şi “frăţiorul” H5N1 (gripa aviară) se crede că H1N1 este făcut în vitro. În laborator.
Afganistanul îşi apără porcul
Haios este că în Afganistan, unde porcul este rar ca moneda noastră naţională, au devenit panicaţi pe tema gripei porcine. Ăştia au un singur porc în toată ţara aia şi e mai păzit ca Obama. Se află la grădina zoologică din Khabul şi a fost primit din China. Cum o fi fost adus? Scandal în ziare: “O nu! Vine porcu” sau “Arma secretă a Chinei: un porc”. Oamenii apoi s-au strâns în jurul lui miraţi “să fie ăsta porcul?”, zoologii afgani ziceau “arată ca în poze”, artiştii se bucurau ”l-am desenat corect”. In timp se vor gândi şi la ce gust are.
“Pe timpul procedurilor de predare-primire a patrimoniului aparţinând Grupului Special de Protecţie şi Intervenţii Acvila, comisia responsabilă a Jandarmeriei Române a sesizat Corpul de Control al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în legătură cu numeroase neregului privind modul în care s-au realizat achiziţiile la nivelul acestei unităţi”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei, Brigada Specială de Intervenţie “Vlad Ţepeş”.
Tare. Şocant. Fascinant. Băi nene, ăştia când îţi intră în casă au şoseţelele alea cu ursuleţi în picioare? Adică vin mascaţii pe la tine să-ţi facă o vizită surpriză. După ce îţi bat elegant cu măgăoaia aia de fier la uşă şi îţi deschid două fumigene în living intră peste tine. Tu te uitai la film sau stăteai de vorbă cu nevasta. Şi ăştia, deja de-ai casei, te invită să faci nani la podea. Îţi iei şi două şuturi în cap. Dar nu orice fel de şuturi. Sunt şuturi speciale venite într-un înveliş de piele şi cauciuc sub care avem o şosetuţă cu ursuleţi albaştrii, draguţel. Este? Asta cu şosetuţele o mai înţeleg. Uneori toţi vrem să revenim la copilărie. Nu mă impact cu acei chiloţi roz, violet, vernil cu aţă în cur. Adică ăştia au bucurii la suspecţi în dubă? De aia e criză de virgini în puşcării? Parcă îi văd la uşa omului “recepţie – recepţie, şefu mi s-a rupt aţa la tanga, aştept instrucţiuni”. Şerveţele roz??? Adică să înţeleg că după ce îi saltă pe suspecţi sunt impresionaţi de povestea acestora de viaţă şi încep să bocească în şerveţelele acelşea roz? Prea mult roz la ăştia. Ideea de tatuaje e ok. Sunt duri şi se tatuează dar epilări? Şi de la suspectul încătuşat, la lenjerie roz, ciorăpei cu ursuleţi până la preservative e decât un pas. Şi erau şi alea pe liste.