Archive for the Noi suntem Romani Category

Tupeu de copil

Posted in Noi suntem Romani on May 20, 2009 by mihaiviorel87

articol_11_1195721173_175_20071122122621_833Pe timp de criză copii suferă cel mai mult. Mulţi şi-ar dori să halească cu poftă nişte hamburgeri cu cartofi prăjiţi şi cola la fast-food. Părinţii se înroşesc la faţă când aud de dat bani iar ăştia mici devin palizi într-un sistem în care refuzul reprezintă deja o parte normală a vieţii. Ajungi să îţi pui întrebări atunci când capeţi ceva. În judeţul Timiş e un copil care a prins tupeu, a intrat pe net, a lucrat în photoshop la contraste şi culoare şi a scos câteva bancnote pe imprimantă. Astea ale noastre sunt de plastic. Stau şi mă întreb câte ceva pentru că nu se leagă multe. Copilul a fost prins după ce a cumpărat de-ale gurii cu banii falsificaţi.

Versiunea 1

Păi ca să cumperi cu bani falşi trebuie să păcăleşti ochiul şi simţul tactil al vânzătorului. În primul rand, dacă o iei logic, trebuie să cunoşti un soft de editare foto destul de bine. Asta ca să poţi folosi bine jetul de cerneală şi să scoşi culoarea. Ăsta la unşpe’ ani ştie să facă asta? Păi ar putea să lucreze la adobe dacă ar fi aşa. Apoi, materialul bancnotelor noastre este dificil de reprodus. E plastifiat. A stat copilul ăsta să caute hârtie de plastic fină şi transparentă pe care să prindă culoarea cu exactitate? Nu cred. Iau mâine toate librăriile, mă duc şi la tipografie să caut hartie similară bancnotei de 100 de lei. Şi sunt mai mult ca sigur că nu voi găsi nici măcar un produs care să se apropie de cerinţă. Apoi, bancnota de o sută de lei are părţi uşor reliefate pe care le poţi simţi la mână. Să nu se găsească impertinentul care să-mi spună mie că acel copil a reuşit singur să facă toate astea. E clar că cineva a profitat de el şi măgarii ăştia de pe circă acţionează fără creier. Îi fac dosar penal ăstuia mic şi îi fac praf tot sistemul de valori. Dosar penal azi şi mâine intră cu ciorapul pe ochi în benzinărie, aşa doar pentru că sistemul nu l-a vrut şi a dat cu el de pământ.

Versiunea 2

Dracul ăsta mic chiar a intrat pe net. A fost inventiv. Şi-a scos un salariu bunicel pentru munca prestată şi a plecat să mănânce ceva. Păi dacă acum a făcut asta, la 11 ani, la douăzeci conduce partidul aflat la guvernare. Simţeam nevoia de a evita să spun “conduce cleptomanii” într-un fel mai elegant. Oricum nu cred că ştia ce face şi ce bani are asupra lui. Şi chiar dacă ştia, bag mâna în foc că nu acţiona singur. Ca încheiere spun că un copil este foarte uşor de transformat într-un supus loial pentru că este vulnerabil la ameninţări. Capetele alea seci de sub caschete ar trebui să judece treaba asta şi să facă dosare celor care au fost în spatele ăstuia mic.

Lansare de film amânată din cauza lipsei de codec

Posted in Noi suntem Romani on February 24, 2009 by mihaiviorel87

Poliţiştii au primit Marţi un film pe format digital. Un film de acţiune cu bătăi. Producţia, semnată Mall Plaza, reprezintă imaginile cu bătaia de Sâmbătă. În rolurile principale sunt agenţii firmei de pază BGS şi Eugen Preda. Mai putem urmări, în acelaşi film, şi pe Andrei Bădulă Cristian, Marian Scarlat sau Petre Pascu.

Marea premieră amânată

Şi uite aşa s-au strâns gaborii frumos în semicerc pe scaune. Au pornit un Lcd legat la calculator. Au descarcat frumos filmul de pe DVD. Luminile s-au stins şi să vezi surpriză: nu aveau programul de decodificare. Pe mine m-ar fi amuzat să văd o scenă. Momentul în care a intrat „sticletele” la superior în birou: „Şefu, nu avem decodificatorul ăla cu care să ne uităm la film. Se supără băieţii că au venit, au luat şi gogoşi şi Cola. Noi ce să facem acum? Că de sâmbătă vor să-l vadă, Căpşună l-a adus şi pe fi-su să vadă. E păcat că plange ăla micu’ şefu”. După ce vor face rost de un codect adecvat, cinefilii o să mai aibe probleme. Au nevoie şi de aprobare de la Judecătoria sectorului 6 ca să poată da „play”.

Ne doare dar nu ne plângem

În legătură cu incidentul de Sâmbătă nimeni nu depune plângere. De ce să depună cineva? O plângere este treabă serioasă. S-au bătut, dar îi iertăm că-s şi ei mici şi rezolvă ei între ei. Ai dracului copii ăştia de peste o sută de kile. Fără să depună cineva plângere e ca şi cum aţi pune un afiş mare pe Mall în care să scrie cu litere mari de tipar: ACUM SE POATE „FORŢA” MALL-UL. Sunt curios când vor înceta autorităţile să se mai coacă în sucul propriu şi îşi vor lua meseria în serios.